Amenajarea spațiilor HoReCa – amenajările interioare și designul spațiilor HoReCa au fost mereu o provocare pentru designeri, care trebuie să dea dovadă de creativitate, originalitate, dar și de o foarte buna cunoaștere a funcționalității fiecărui spațiu în parte.
Este nevoie de o structura unitară, obligatorie, pentru a transmite imaginea generală dorită și pentru a crea acea atmosferă relaxantă, plăcută, în care vizitatorii să se simtă cu adevărat bine. Fiecare element ales pentru spațiul amenajat, fie că vorbim despre un hotel de top, un restaurant de lux sau despre o cafenea cochetă, va contribui la atmosfera creată.
Mobilierul și pardoselile, pereții și soluțiile acustice, dar și corpurile de iluminat, textilele și tapițerii – fiecare detaliu este important, și va reflecta stilul ales. Tot important este ca acestea să se combine în mod armonios, pentru a transmite imaginea dorită.
Scaunul Grand Prix și fotoliul Ro, de la Fritz Hansen, 2 elemente care contribuie la atmosfera unui spațiu.
Nu doar stilul este important însă, conceptul de design al spațiilor HoReCa trebuie construit și în jurul funcționalității. Este nevoie crearea unor spații plăcute, care să accentueze senzația de confort pentru fiecare client, fără însă a neglija aspectul practic. Există anumite reguli și reglementări pentru spațiile publice, de care este de asemenea important să ținem cont. Vizitatorii trebuie să fie, înainte de toate, în siguranță – iar acest aspect trebuie să primeze întotdeauna.
Ce condiții trebuie să îndeplinească mobilierul HoReCa?
Trei aspecte mari sunt de luat în considerare atunci când amenajăm un restaurant, o cafenea sau un hotel: designul, funcționalitatea și respectarea normativelor existente cu privire la mobilierul din spațiile publice.
Designul spațiilor HoReCa va fi realizat în funcție de publicul țintă al unității respective. Un restaurant de lux va avea mereu particularitățile sale, în timp ce o cafenea șic, destinată ca loc de întâlnire a tinerilor profesioniști va fi concepută în mod diferit. Există însă și puncte comune: structura mereu unitară, armonizarea diverselor spații, dar și a mobilierului cu pardoselile, soluțiile acustice, corpurile de iluminat sau textilele utilizate.
Din acest punct de vedere, un furnizor care se poate ocupa atât de designul, cât și de achiziționarea și instalarea tuturor elementelor componente, este de preferat. Dacca oferă acest serviciu integrat – vă stăm cu plăcere la dispoziție dacă doriți un plus de informații în acest sens.
Crearea unui spațiu funcțional, prietenos pentru clienți, este un alt lucru important de luat în considerare. Scaunele trebuie să fie confortabile, spațiile intime se vor îmbina în mod armonios cu cele comune – totul trebuie realizat având în minte clientul, care trebuie să se simtă bine și să dorească să revină. În același timp, zonele circulate este necesar să fie lăsate libere, pentru un serviciu rapid.
Mobilierul HoReCa trebuie, de asemenea, să îndeplinească și anumite cerințe specifice spațiilor publice, în funcție de fiecare zonă în parte. De exemplu, pardoselile trebuie să fie ignifugate și rezistente, create special pentru zonele cu trafic intens, mobilierul acustic va fi prezent dacă ne dorim să creăm spații private – la modul general vom utiliza produse profesionale, destinate spațiilor publice.
1. Care sunt pardoselile potrivite în spațiile HoReCa
Este important ca, atunci când alegem pardoseala unui spațiu din zona ospitalității, să ținem cont atât de aspectul estetic, cât și de latura practică.
Aspectul estetic este unul dintre factorii important de luat în considerare. Tuturor ne place să fim primiți într-un mediu prietenos și confortabil – mai ales atunci când ieșim în oraș sau suntem în vacanță.
Pardoselile trebuie să fie, în același timp, rezistente și ușor de întreținut, dând posibilitatea menținerii igienei și a păstrării aspectului impecabil de-a lungul timpului.
Zonele cele mai tranzitate necesită pardoseli rezistente la murdărie și praf, care să își păstreze în timp proprietățile, fiind în același timp ignifugate și cu bună absorbție fonică. Acestea trebuie, de asemenea, să fie realizate din materiale cât mai ușor de întreținut și de curățat.
Avem nevoie de o combinație între eleganța ce va surprinde vizitatorul din momentul în care pășește în interior (oferit de pardoselile din PVC, de exemplu, perfecte pentru zonele de intrare), confort (oferit de o mochetă sau un covor, ce pot fi utilizate pentru zonele în care oaspeții noștri zăbovesc și ne dorim ca aceștia să se simtă ca acasă).
Alegerea Dacca: Vă propunem o soluție inovatoare, relativ nouă în România, ce îmbină în armonios partea estetică cu cea practică. Vorbim despre pardoselile împletite Bolon. Acestea îmbină în mod inedit aspectul de împletitură cu rezistența firelor țesute, rezultând modele și pattern-uri numeroase și surprinzătoare, cu posibilități generoase de personalizare, ce urmăresc trendurile și le creează adesea.
Pardoseli Bolon. Un plus de căldură și de caracter pentru o încăpere ce va ieși în evidență.
2. Pereții
Tapetul, vopseaua, placările… în funcție de spațiu și de soluțiile alese pentru celelalte amenajări, vom selecta și cea mai potrivită soluție pentru pereții spațiului pe care dorim să îl amenajăm.
Puteți opta, de exemplu, pentru tapetul decorativ sau texturat, dar și pentru tapetul Intuitive Design – prin care artiști graficieni se pot juca cu culorile, pot adăuga sau elimina obiecte, schimba proporțiile și pot modifica imaginea într-o varietate de moduri.
Placările sunt o altă soluție potrivită pentru multe dintre spațiile HoReCa, iar posibilitățile de a alege sunt multiple: de la placări cu plută la placări cu lemn, bambus sau tip bulletin board. Pentru spațiile unde se gătește, se poate opta pentru placările tratate special, antibacteriene.
Propunerea Dacca: tapetul Intuitive From Nature – pentru o cafenea șic, de exemplu. Sunt în tendință design-urile inspirate din natură, iar un peisaj primitor va oferi vizitatorilor un sentiment de relaxare și dorința de a reveni.
Tapetul Intuitive from Nature. Aspectul fresh, design-urile inspirate din natură se păstrează
și în tendințele acestui sezon.
3. Mobilierul pentru spațiile HoReCa
Aceasta este zona cea mai ofertantă pentru designeri și arhitecți. De la alegerea meselor și scaunelor la fotoliile și canapelele care trebuie să fie deopotrivă elegante și comode și până la mobilierul de recepție sau cel pentru spațiile de depozitare – fiecare alegere trebuie să reflecte stilul și personalitatea hotelului, restaurantului sau cafenelei ce urmează a fi amenajată.
Piesele de mobilier trebuie să îmbine funcționalitatea cu aspectul, să fie originale și memorabile, dar în același timp confortabile. Să trezească fiecărui client în parte dorința de a reveni în restaurantul, hotelul sau cafeneaua vizitate.
Propunerea Dacca: Câteva piese statement, aparținând unor designeri cunoscuți, vor aduce un plus de personalitate încăperii. O parte dintre clienți – suntem siguri că le vor recunoaște.
4. Soluțiile acustice specifice spațiilor HoReCa
Mobilierul acustic este utilizat în special în spațiile office, dar acesta este o soluție foarte bună pentru un separeu al unui restaurant sau al unei cafenele, de exemplu. Se creează un spațiu intim, în care vizitatorii pot discuta în voie – iar o parte dintre clienți își vor dori, cu siguranță, acest lucru.
Poți opta pentru plăci acustice sau mobilier specific, pentru corpuri de iluminat de absorb zgomotul, pentru decorațiuni sau tavane acustice.
5. Corpurile de iluminat pentru spațiile HoReCa
Corpurile de iluminat reprezintă o nouă oportunitate pentru designeri și arhitecți de a pune în valoare spațiul amenajat. Acestea se constituie în adevărate declarații de stil, ce adaugă personalitate, farmec și eleganță oricărui spațiu – indiferent că vorbim despre o cafenea cunoscută, lobby-ul unui hotel de prestigiu sau un restaurant șic.
Atunci când alegi lămpi de perete, pendule sau lampadare, lămpi de exterior sau chiar lămpi acustice, contribui la amprenta a spațiului amenajat.
Propunerea Dacca: Optează pentru câteva corpuri de iluminat ce poartă semnătura unor designeri cunoscuți. Interiorul amenajat va impresiona prin atenția acordată fiecărui detaliu în parte.
Alegerea noastră pentru un restaurant șic: lampa Mei de Joana Bover cu o lumină caldă și plăcută; Mediterrània lamp, Bover.
”Fly lamp”si „Battery”,designer Ferruccio Laviani , Kartell
6. Soluții de mobilier outdoor destinate spațiilor HoReCa
Indiferent de spațiul exterior pe care doriți să îl amenajați, regăsiți in portofoliul Dacca colecții de mobilier outdoor, confortabil și contemporan pentru a crea spații unice, publice sau private. Toate materialele, textilele, spuma folosite pentru colecțiile outdoor sunt concepute special pentru utilizarea în mediul exterior.
Recomandarea Dacca: Realizate din materiale rezistente la UV și la temperatură în orice climat, fotoliile sunt elemente de design confortabile și moderne cu un puternic impact vizual. Cu design-ul lor scandinav, elegant și minimalist, concepute de designeri, fotoliile din colecția outdoor stabilesc noi standarde în design-ul spațiilor exterioare.
Designer Foersom & Hiort-Lorenzen MDD, marca Cane-Line
7. Textilele destinate spațiilor HoReCa
Orice proiect de design va include obligatoriu și textilele utilizate pentru a adăuga nota finală amenajării, punând-o în valoare. De la perdele la draperii, blackouts sau blinds, toate vor contribui la conturarea unor interioare cu personalitate, pline de farmec și confortabile.
Recomandarea Dacca: Este important ca textilele utilizate în HoReCa să răspundă cerințelor speciale ale industriei: rezistența la foc, la pete, la razele UV, izolarea fonică.
****
Fie că vorbim despre un hotel de lux sau de o micuță pensiune montană șic, de un restaurant cunoscut sau despre o cafenea în care tinerii corporatiști se adună la finele unei zile de muncă – succesul pe care îl va avea business-ul tău va depinde și de designul de interior ales, de atenția acordată fiecărui detaliu sau de combinația armonioasă dintre piesele de mobilier și detaliile de amenajare.
Dacca deține un portofoliu bogat de proiecte de design interior pentru hoteluri și pensiuni turistice, dar și restaurante, cazinouri, baruri și cafenele sau săli de evenimente și ne bucurăm să vă putem oferi soluții complete de amenajare pentru spațiile HoReCa.
Avem parteneriate directe cu producătorii noștri – de la mobilier și pardoseli speciale, la soluții pentru pereți, mobilier acustic, corpuri de iluminat, scaune, fotolii, decorațiuni și putem oferi toate aceste soluții, gestionând eficient bugetul disponibil.
Pentru un plus de informații, vă invităm să completați Formularul pentru amenajare interioară și implementare proiect!