Parchetul de stejar, o opțiune clasică

parchetul de stejar

Lemnul oferă oricărui spațiu un aspect inconfundabil și natural. Eleganța sa scoate din anonimat orice încăpere, ca atare parchetul rămâne una dintre cele mai populare opțiuni în materie de pardoseli. Farmecul tipic al lemnului poate fi greu de înlocuit iar mulți consideră că eleganța unui loc este strâns legată de pardoseala din lemn.

Parchetul din lemn, masiv sau stratificat, este preferat pentru spații călduroase, cu look natural iar parchetul de stejar este o opțiune viabilă.  Fiind o esență tare, stejarul este rezistent în timp și își păstrează aspectul iar elasticitatea stejarului este la rândul său, o caracteristică redutabilă. Nuanțele specifice ale parchetului de stejar completează frumos orice spațiu, subliniindu-i eleganța.

Gama variată de modele transformă parchetul de stejar într-un tip de pardoseală potrivită pentru diferite tematici și diferite spații, precum cafenele, restaurante, săli de evenimente, spații de birouri (notari, avocați), hoteluri de 4-5 stele, spații rezidențiale, etc. Însă alegerea pardoselii reprezintă abia primul pas. Următorul este îndreptarea atenției către un proces esențial: instalarea parchetului.

Rezistența parchetului este sporită dacă acesta este instalat corespunzător, cu materialele adecvate. Recomandăm ca acest pas esențial să fie realiza de către echipe specializate, care să lucreze cu produse din gama profesională ( șapă, adezivi, amorse, chit, lacuri, etc.) Odată instalat, este important ca parchetul să fie întreținut și curățat cu produsele recomandate pentru aceste operațiuni, astfel încât pardoseala să-și păstreze aspectul.

Astăzi aducem în lumina reflectoarelor două tipuri de parchet de stejar: parchetul 1 strip și cel 3 strip. Ambele opțiuni sunt adecvate pentru spațiile în care se urmărește un aspect elegant și natural însă designul este cel care face diferența:

parchetul de stejar

Așadar, tu pentru ce variantă de parchet de stejar ai opta pentru proiectul tău? Așteptăm răspunsul tău în secțiunea de comentarii!